RSS

Copilul meu,


Am promis (tie, mie si Universului cred) ca, in fiecare an, de ziua ta, iti scriu/ scriem o scrisoare. Am inceput bine (vezi mai jos), dar anul trecut deja am dat de prima greutate. Pur si simplu nu am  fost capabila sa leg 3 cuvinte. Si de altfel eu leg fooooarte multe cuvinte cu usurinta.

Untitled

Azi insa, cand implinesti 2 ani, vreau sa repar greseala. Iti scriu. Ca sa stii tu si ca sa nu uitam noi.

Cand o sa ajungi la scoala o sa inveti despre timpurile verbelor. Este unul care se numeste “mai mult ca perfectul”. Asa esti tu acum la 2 ani. Desi, tot la scoala o sa inveti ca, teoretic, perfectiunea nu are termen de  comparatie. Practic, tu ai grija sa ne demonstrezi in fiecare zi ca perfectiunea nu doar exista, ci si ca este depasita.

Esti un copil frumos, curios si inteligent. Nu scoti aproape nici o vorbulita la varsta asta, dar te faci perfect inteles fara cuvinte. Nu ai nevoie de cuvinte. Si am inteles ca nici noi nu avem ca sa te intelegem. Primul tau cuvant a fost “mama”, urmat la scurt timp de deja omniprezentul “vrum-vrum”. Pentru ca da, mami, tu iubesti masinile. Toate. Indiferent de: culoare, marime, zgomot, material, etc. Si faptul ca exista ceva numit masina de spalat (de rufe, de vase, de ce-o fi) este tot o “vrum-vrum”. Cainii, toti, sunt “bobo”. Ne arati cu  o miscare eleganta ca vrei unt  pe paine sau biscuiti rasi. Si iti place foarte tare sa te speli pe dinti (bine, de fapt, iti cam place ce gust are pasta de dinti, dar in tot raul si un bine, nu trebuie sa ne certam cand trebuie sa te speli pe dinti).

Ai personalitate. Multa. Mananci cat vrei si cand vrei. Esti suparat nevoie mare  daca nu ti-ai facut somnul sau daca te prinde ora ta de somn si nu esti deja in pijamale. Esti dragastos si empatic. Dai pupic si imbratisezi, la cerere sau nu. Ne topim de dragul tau!

Iti zic, mami, ca si daca se puteau face copii la comanda nu cred ca reuseam sa avem unul asa fain ca tine! Pentru ca esti cel mai fain! Si nu stiu daca doar am fost noi niste parinti foarte norocosi sau poate, totusi (cel putin asa speram in adancul sufletului nostru) facem si noi ceva bine (daca nu foarte bine).

Nu e usor intotdeauna, dar venirea ta pe lume ne-a facut pe noi, cei ce iti suntem parinti, sa ne intrebam, sa ne chestionam si sa aflam raspunsuri nu doar despre noi, ci si despre lume. Cred cu tarie ca prezenta ta in vietile noastre ne face sa fim oameni mai buni. Mai intelegatori, mai rabdatori, mai iubitori, mai empatici. Iar astea sunt lectii foarte importante pe care, uite, tu, pe cat de mic esti, le dai cu usurinta si naturalete unor oameni care, poate, le-au pierdut pe drumul vietii.

Iar pentru asta iti multumim.

Iti multumim ca esti si ca ne-ai ales sa iti fim parinti.

Mami si tati

 

 

 
Leave a comment

Posted by on May 9, 2016 in Uncategorized

 

Notes to self


Mi se pare nedrept sa judeci un om din prisma unei calitati pe care tu o ai si el nu. Pt ca, pt acel defect, el poate are o alta calitate pe care tu nu o ai. Asta unu la mana.

Doi la mana, mi se pare urat – chiar extrem de urat – sa razi de credinta unui om. Nu stii ce viata a avut omul ala, ce greutati sau incercari ce l-au facut sa creada. In general (sper sa nu spun vorbe mari), credinta este asociata oamenilor prosti (care pot fi manipulati) si celor puturosi. Eu as mai adauga inca o categorie, si anume: oamenii disperati. In ultima instanta (unde aceasta ultima instanta este definita de fiecare in mod diferit) oamenii au nevoie de credinta pt a merge mai departe sau ca o ultima speranta de salvargardare.

O astfel de gandire se asezoneaza perfect cu lipsa de toleranta si incapacitatea de a intelege diversitatea.

Si nu, nu judec, doar observ si imi doresc sa imi asum aceste observatii in incercarea de a deveni eu un om mai bun. Pt mine, dar mai ales pt copilul meu. Pt ca puterea exemplului este cea mai buna lectie.

 
Leave a comment

Posted by on September 9, 2014 in Uncategorized

 

Nasterea la Regina Maria Brasov


Cand am hotarat sa nasc la Regina Maria, decizia a fost bazata atat pe renumele retelei private de sanatate, cat si pe faptul ca medicul pe care l-am ales (dr. Radu Bordas) profeseaza acolo, dar s-a datorat si cardului pe care il detin in aceasta retea ca si beneficiu de la locul de munca (a insemnat o reducere de 10% din costul pachetului de nastere).

Cu toate ca la cursul de puericultura ni s-a explicat ca te poti prezenta sa nasti cu “poseta pe umar”, cu alte cuvinte ca nu ai nevoie de absolut nimic si nu trebuie sa iti pregatesti acel “bagaj al gravidei”, am considerat foarte utile diverse postari ale unor mame cu privire la detalii privind acest aspect. Cu toate acestea, majoritatea postarilor faceau referire la clinicile din Bucuresti sau alte localitati, dar nu si Brasov. Cel putin eu nu le-am gasit, nu spun ca nu or fi. Asa ca, poate va fi de folos cuiva candva sa mentionez experienta nasterii mele la maternitatea Regina Maria din Brasov.

Inainte de a incepe, mentionez ca am nascut prin cezariana.

PROs

1. Intr-adevar nu ai nevoie de nici un bagaj. Ti se pune la dispozitie absolut totul: camasa de noapte, halat, papuci, consumabile (periuta de dinti, pasta de dinti, sapun, gel de dus, absorbante, chiloti lauzie). Ca la hotel. Si aici intervine specificatia: daca ai vreo claie de par ca mine si vrei sa iti faci baie un pliculet de genul celor din industria hoteliera nu este suficient. Nu spun ca daca as fi cerut nu mi s-ar mai oferit, dar si pretentioasa mai din fire am preferat sa am atat samponul cat si gelul meu de dus. Sa fie abundenta, domne’. :) Nu mi-am scos halatul meu si nici lenjeria mea intima, nu avea sens, le puteam pata oricand, motiv pentru care recomand din suflet utilizarea celor ce sunt oferite in spital. La nevoie/ cerere ti se ofera si o alta camasa curata. Am folosit in schimb la baie papucii mei din plastic. Cu toate ca straluceste de curat ce este peste tot, baia nu are cadita/ vanita si practic faci dus pe podeaua inclinata catre o scurgere si nu m-am simtit tocmai confortabil sa raman desculta. Dar asta e doar parte din paranoia personala, colega de camera nu a avut nici o problema cu acest aspect. Am spus doar sa mentionez ca papucii oferiti sunt in acelasi stil hotelier – din flotir.

(Da, ti se permite sa faci dus/ baie dupa cezariana atat de repede – eu am nascut vineri, iar duminica – atunci cand m-am simtit in stare – mi-am facut dus, dupa care asistenta mi-a schimbat pansamentul. Avand in vedere ca la primul mers la toaleta dupa mutarea mea in salon, m-a insotit o asistenta, sunt convinsa ca si la dus as fi putut primi ajutor, dar am dorit sa ma mobilizez cat mai repede cu putinta si nu le-am solicitat).

2. Senzatia de serviabilitate continua a intregului personal. De la asistenta care la 4 dimineata m-a pregatit pentru operatie, la intreaga echipa medicala care a simpatizat cu faptul ca aveam contractii si absolut orice activitate era intrerupta pe perioada contractiilor si isi reluau activitatea doar dupa ce se incheia contractia. Bine, banuiesc ca nu prea aveau cum sa imi faca oamenii nici un fel de anestezie daca eu nu ma puteam relaxa si participa coerent. :D In plus, pe toata perioada cat am stat in maternitate (3 nopti), butonasul de a apela asistentele functioneaza mai ceva ca o bagheta magica ce proiecteaza aproape instant o asistenta la tine gata sa: iti admnistreze un calmant, te schimbe, iti aranjeze perna, iti aduca un pahar cu apa, iti aduca bebe, iti ia bebe,etc, etc. You name it, they do it. Reason for which I bow.

3. Curatenia impecabila. Nu ai ce sa contesti aici absolut nici o clipa. Oricum era de asteptat in cazul in care ai mai fost la consultatii la Regina Maria. Fiecare baita a lui bebe am solicitat sa se faca la mine in salon si de fiecare data hainutele, paturica si scutecul care se punea in chiuveta erau aduse in pungi sigilate de la sterilizat.

4. Aduc bebe in maxim 2 ore la sanul mamei asa cum au promis. Chiar la Terapie Intensiva.

5. Permit vizita tatalui la Terapie Intensiva. O data cu bebele, ii permit si tatalui sa vina alaturi de mama la Terapie Intensiva. Pentru aproximativ 15 minute, dar e grozav sa te vezi ca familia tocmai marita relativ repede de la miraculosul moment.

6. Prezenta  medicului tau la operatie. Nu stiu daca chiar asa procedeaza toti, dar medicul meu a venit si la 5 dimineata sa efectueze operatia, chiar daca exista un medic de garda, iar eu aveam operatia programata abia in jurul pranzului. As vrea sa mentionez ca am avut parte de o anestezista grozava – nu-i cunosc numele, din pacate (later edit: anestezista se numeste dr. Opra Mariana) – care intreaga operatie m-a mangaiat pe crestet, mi-a povestit pas cu pas ce se intampla si m-a tinut de mana din cand in cand.

7. Medici neonatologi ce veneau zilnic sa prezinte evolutia starii de sanatate a copilului.

CONs

1. Galagie la Terapie Intensiva. Nu am mai fost niciodata la Terapie Intensiva nicaieri in alt spital sa pot compara, dar trebuie sa recunosc ca in cele 12 ore cat am stat acolo, nu m-am putut odihni. Era si un fel de birou al asistentelor, iar doctorii intrau frecvent si le solicitau penru diverse activitati in salile de nasteri. M-am bucurat cand am fost transferata in salon, mai ales ca in prima noapte – in ciuda durerilor – am fost singura in salon.

2. Lipsa de intimitate in timpul vizitelor in saloanele de 2 persoane. Stiu, mi se poate reprosa ca daca tineam asa de mult la acest aspect, trebuia sa marc ceva bani in plus sa stau singura, dar in momentul in care am facut alegerea nu mi-am imaginat ca orarul de vizite este atat de permisiv. Cu toate ca este afisat un orar oficial de vizite si cu toate ca, intr-un fel, si mie mi-a convenit ca a putut veni sotul in vizita ori de cate ori a vrut si putut, faptul ca romanii stau prost cu bunul simt putea fi evitat prin respectarea orarului de vizite.

3. Totala lipsa de suport pentru incurajarea alaptarii. Mitul conform caruia daca nasti prin cezariana lactatia vine mai tarziu este mult prea trambitat, in loc sa ti se ofere tot suportul pentru a stimula lactatia. In plus, fusesem deja informate ca in cazul in care petrec noaptea la Terapie Intensiva nu imi va fi adus copilul la san. Cu toate ca am fost transferata in salon din prima noapte, trebuie sa recunosc ca nu m-am simtit in stare sa ma concentrez asupra alaptarii din cauza durerilor. Dar de a doua zi m-am mobilizat, am inceput sa ma ridic singura, sa merg la toaleta si, implicit, sa incerc sa alaptez. Mi se aducea copilul ori de cate ori plangea de foame, e adevarat, dar degeaba. S-a constatat urgent si sec faptul ca nu am mameloane formate si copilul nu poate prinde sanul, mi s-a oferit o protectie de silicon, mi se punea copilul in brate, mi se atasa la san si imi era lasat acolo fara nici o alta explicatie. Evident ca neavand ce sa suga, copilul plangea extrem de repede, moment in care ma vedeam nevoita sa cer biberonul cu lapte praf ca sa nu am copilul pe constiinta ca il tin nemancat. Absolut nici o clipa, nici o asistenta si nici un doctor nu au sugerat sa folosesc o pompa pentru a stimula lactatia. Ca ceaiul oferit de 2 ori pe zi nu facea singur toata treaba. Si uite asa m-am trezit dupa 3 zile, la externare, ca imi trimit sotul sa cumpere lapte praf si apa plata. De ce cred ca daca mi se oferea cat de cat o indrumare mai buna – aici fiind greseala mea ca m-am increzut prea mult in chiar intreaga echipa medicala si nu mi-am ascultat instinctul – reuseam sa alaptez inca din maternitate? Pentru ca de marti incepand – dupa ce am fost la un consultant in lactatie (Mihaela Drilea) de la Maternitatea Eva (da, concurenta…) am putut sa observ faptul ca aveam colostru si incepand stimularea cu pompa am putut mulge sa i-l dau copilului. In afara de sfaturi, mi-a prescris si Galafor si intr-o saptamana am reusit sa renuntam la biberon/ lapte praf si sa trecem la alaptat exclusiv. Deci s-a putut si s-ar fi putut de la inceput.

Ca si concluzie: da, esti tratata ca la un hotel de cel putin 4 stele, dar sa nu uitam ca nu mergem nici una acolo pentru serviciile hoteliere.

 
1 Comment

Posted by on May 26, 2014 in Uncategorized

 

Tags: , , , , , ,

Cezariana – ratusca cea urata din poveste?


Cand ajungi in momentul in care stii ca vei deveni parinte, incepe in capul si sufletul tau o intreaga nebunie de intrebari la care cauti raspunsuri pe unde poti. In stanga si in dreapta: in carti, la prietene, mame, soacre si, evident, pe the almighty Google.

Si, desi am reusit cat am mers la servici sa stau departe de supra-informare (indiferent din ce resurse), trezindu-ma in concediu prenatal si apropiindu-se mult asteptatul moment, am simtit ca nu se poate sa ma ia totul prin surprindere si ca trebuie sa fiu si eu pregatita, macar la nivel teoretic – pentru ca stim deja cu totii ca teoria ca teoria, dar practica ne omoara. Asa ca m-am apucat de citit. Si din carti, dar si de pe net.

Stiu ca e foarte important sa stii sa iti alegi resursele de informare si ca nu trebuie sa dai crezare oricarui foileton sau oricarui post de pe blogul oricui. Cu toate acestea am observat ca exista – intocmai ca in cazul marelui trend bio – o nebunie curata in propovaduirea nasterii naturale, alaptarii la san si anti-vaccinarii. As mai adauga si prelevarii de celule stem, dar mi se pare totusi ca balanta e mai echilibrata aici, asa ca le las deoparte. Alaptarea la san m-a convins, dar nu si anti-vaccinarea. Asa ca-mi ramane doar subiectul modalitatii in care voi naste ce mi-a dat dureri de cap.

Mie una mi s-a luat de toate viralele de pe net cu cat de benefice sunt nasterile acasa, nasterile naturale, cum femeile fac asta de 2000 de ani si cat de aiurea e sa alegi sa nu faci asta. Nu contesta nimeni ca atunci cand situatia medicala o cere, cezariana este chiar de dorit. Problema apare cand mama ori alege cezariana, ori se suspecteaza ca medicul impinge mamele catre cezariana din cauza comoditatii unei astfel de nasteri. (O sa folosesc termenul de nastere si pentru cezariana, desi exista voci care sustin ca cezariana este o operatie, nu o nastere…). Sunt si unii/ unele care arunca cu pietre, sunt altii/ altele care insa se straduiesc sa isi explice convingerile.

Mie mi-a fost foarte greu sa inteleg ca am nevoie sa am incredere in medicul pe care l-am ales. M-am trezit ca sunt nevoita sa iau un catralion de decizii intr-un timp foarte scurt in ceea ce-l priveste pe copilul meu si decizia de a avea incredere ca medicul nu mi-ar recomanda cezariana doar de dragul de a nu-i strica o noapte sau un weekend m-a ajutat sa ma ocup de alte detalii. Pe care eu le-am considerat mai importante decat strict momentul nasterii. Pentru ca am considerat ca nasterea e ceva ce nu dureaza atat de mult, dar ceea ce urmeaza dureaza o viata intreaga si e totul. Ne impiedicam de ce se intampla in acea jumatate de zi atat de mult, incat parca uitam ca ceea ce e cu adevarat important abia incepe: viata copilului tau. Viata de care esti responsabil. Da, ii doresti si un start cat mai bun, dar oare, daca faptul ca dai nastere unui copil nu te face parinte, nu prea inteleg atunci de ce faptul ca nasti – fie dintr-o dorinta/ alegere proprie, fie din alte motive – altfel decat natural, te face mai putin parinte? Sau un parinte mai putin bun.

Acestea fiind zise:

– imi voi aduce fiul pe lume prin cezariana,

– il vom vaccina,

– il voi alapta,

– celule stem nu recoltam.

Suntem firi suficient de pragmatice incat sa stim ca acestea sunt deciziile pe care le consideram cele mai bune pentru fiul nostru. Si asa cum nu imi doresc sa incerce cineva sa ma convinga ca e mai bine sa fii Martor a lui Iehova ca asa as avea, chipurile, asigurat un loc in Rai, asa nici nu imi doresc sa incerce cineva sa ma convinga ca e mai bine altfel pentru copilul nostru.

Consider foarte bun accesul la informatie (in baza asta am luat si noi toate aceste decizii) si faptul ca oamenii nu-si mai pun viata in mainile unor medici asa orbeste, dar parca nici sa incepi sa crezi ca, dupa ce ai citit cate ceva (fie ele si nu stiu cate carti de specialitate), poti sa pui la indoiala expertiza unui medic. Daca deja gandesti asa, nu ai ales medicul cum trebuie. Daca nu ai incredere in opiniile sale, schimba-l. Sau ai puterea sa recunosti ca de fapt vrei un doctor care sa faca ce vrei tu si nu ce crede el ca e bine si cauta-l pana il gasesti. Cam cum faci cu o coafeza.

P.S: Si ca sa ne intelegem: nu sunt vegetariana si cu siguranta copilul nostru va manca si carne. Nu port doar chiloti (sau alte obiecte vestimentare) 100% din bumbac, am si chestii mai din plastic sa spun. Asa ca ma voi stradui pe cat posibil sa imi pastrez copilul curat si neiritat folosind scutece de unica folosinta. Nu din cele refolosibile. Iar pana sa aflu ca sunt insarcinata, am baut o cafea si o cola, zilnic. Nu sunt si nici nu am fost vreodata usa de Biserica si stiu ca nici fi-miu n-o sa fie. Dar asa cum va fi el ca si copil si asa cum suntem noi ca parinti inseamna perfectiune. Pentru noi.

Later edit:

Si pentru ca mie viata (a se citi copilul meu) a tinut sa imi demonstreze ca nu m-am inselat, in noaptea dintre 8 si 9 mai au inceput contractiile, desi programarea cezarienei era pe 9 mai la ora 11. Si uite asa la ora 3:30 am sunat medicul (dr. Radu Bordas), m-a trimis la maternitate, iar la ora 5 dimineata era deja sosit pentru ca la 5:32 fiul meu sa fie adus pe lume. Ca asa a vrut el fi-miu sa fie matinal, nu sa se nasca la ora 11:00. Si am stiut si ca 9 mai a fost sa fie ziua lui Rares si si faptul ca decizia de a-mi alege acest medic a fost una buna si corecta. Ca mi-a raspuns omul si la 3:30 dimineata la telefon si a venit si la 5 sa imi faca operatia, nu m-a lasat pe mana medicului de garda. QED.

 
Leave a comment

Posted by on May 1, 2014 in Trup si suflet

 

Tags: , , , , , , , ,

Copilului nostru


Am decis – eu mami si el tati – sa punem in aplicare o idee gasita pe net, si anume: in fiecare an, de ziua lui, sa ii scriem o sau cate o scrisoare. Inca nu am stabilit daca scriem una singura impreuna sau fiecare din noi cate una. Vedem. Momentan as tinde sa scriem fiecare cate una, dar la cat de curioasa sunt eu nu stiu daca as rezista sa nu vad si ce a scris el. Mai vedem.

Ce imi sta mie pe cap in momentul de fata este ca nu cred ca anul asta cand chiar va fi ziua lui de nastere (nu ca in anii urmatori cand doar sarbatorim evenimentul acestui an de fapt si ca a mai crescut el inca un an) voi avea cum sa fac asta. Pentru ca sa ne intelegem, eu vorbesc aici de scrisori adevarate, cu pixul pe hartie si care sa ajunga in plicuri pe care sa le primeasca – cel mai probabil candva de ziua lui cand vom considera ca le va intelege si, sper eu, si aprecia. Ar merge scrisa partial si inainte pentru ca as/ am putea sa ii spunem cum au fost cele 9 luni de asteptare ca el sa intre in varianta 3D in viata noastra. Pe de alta parte, as astepta ca minunea chiar sa se intample, pentru ca sunt ferm convinsa ca totul va suna altfel. Ca draft-ul  plamadit in capul meu in noptile cand nu prea pot dormi de atata dat de-a dura ori va suferi modificari dramatice, ori va disparea cu totul.

Banuiesc ca mi-ar fi iertata o intarziere de o zi, dar eu planuiesc totusi sa plec cu pixul, hartia si plicul in bagajul de maternitate. Chit ca poate nu ramane sa scriem fiecare cate o scrisoare, barem sa fie toate trairile si gandurile cat la mai cald posibil.

 

 

 
Leave a comment

Posted by on April 25, 2014 in Trup si suflet

 

Tags:

De ce cred eu ca fac oamenii copii


Nu stiu in ce masura toti viitorii parinti se intreaba sau nu asta, dar mie mi-a trecut asa prin cap aceasta intrebare. Si poate nu neaparat la modul general, ci in special la modul particular: de ce fac eu un copil?

Cred ca daca te apuci sa intrebi lumea, vei avea parte de raspunsuri diferite de la cele doua categorii de oameni: cei care nu au inca un copil si cei care au deja.

Consider ca cei care au deja copii, au deja o alta experienta, au trait si traiesc in continuare niste sentimente pe care tu, care inca nu esti parinte, nu le poti intelege. Ei vor exprima mereu in adjective de la extraordinar in sus experienta de parinte, cu bune si rele, pentru ca au acces la ceva ce restul inca nu au. Din acest motiv, consider ca nu are sens sa te apuci sa cauti raspunsul printre acestia. Ma indoiesc ca cineva hotaraste sa aiba un copil doar pentru ca i s-a povestit cat este de nemaivazut/ nemaipomenit/ nemaintalnit. Ca tinde si/ sau spera in adancul sufletului ca acele povesti incredibile sa se adevereasca si in cazul lor este cu totul altceva.

Asa ca, ramanem cu cei care inca nu au copii, dar isi doresc – pentru ca, indiferent cat de incredibil mi sau ni se pare – exista si oameni care nu si-i doresc . Ce ii face, deci, sa ii si faca o data ce stiu ca isi doresc? Desi, cel mai probabil, ajungi sa iti doresti copii din aceleasi motive din care te si hotarasti sa ii faci.

Personal, cred ca exista in majoritatea dintre noi acel trigger de a avea copii. Nu cred ca vine neaparat dintr-o constientizare a faptului ca suntem responsabili de perpetuarea speciei, ma indoiesc ca se apuca cineva sa faca un copil doar pentru ca, vezi-Doamne, stie ca specia umana maine-poimaine dispare daca nu face ea/el unul sau mai multi copii. Nu. Zic doar ca e ca un fel de idee pe care o ai cumva implantata in inconstient/ subconstient ca asta e cursul normal al vietii si ca, la un moment dat, iti vine si tie randul sa devii parinte. (Refuz sa discut aici presiunea sociala, deoarece o consider problema fiecaruia daca asta e ceea ce ii impinge sa faca un copil si il consider complet eronat).

Exceptand aceasta idee, cred ca decizia de a avea un copil este una pur egoista. Sa imi fie cu iertare daca altii decid sa aiba copii dintr-un motiv altruist (as vrea sa stiu insa care este acela). Personal, cred ca un cuplu decide sa aiba un copil pentru ca vrea sa aiba copilul lor, rodul dragostei lor, carne si sange din carnea si sangele lor. Nu mi-am intrebat sotul de ce si-a dorit el atat de mult un copil – pentru ca si-a dorit foarte mult, dar stiu de ce m-am hotarat eu sa il avem. Si da, este un motiv egoist (desi si amanarea momentului pana acum, tot oaresce conotatii egoiste a avut): am vrut sa ii daruiesc omului pe care il iubesc un copil. Pentru ca, desi nu m-am casatorit ca sa am copii (deoarece nu o consider o conditie necesara), ci pentru ca iubesc, copilul m-am decis sa il avem ca o dovada a dragostei ce i-o port. Pentru ca vreau sa fie tatal copilului meu si sufletul imi spune ca nimeni pe pamantul acesta nu ar fi putut indeplini mai bine acest rol. Pentru ca atunci cand si-a exprimat dorinta de a avea copii, am stiut ca e declaratia suprema de dragoste pe care o pot primi: ca isi doreste ca eu sa fiu mama copiilor lui.

In plus, cred in ceasul biologic si la femei si la barbati, iar in cuplu la o sincronizare al acestuia.

Si asa, uite-ne acum in expectativa momentului de a trece de baricada cealalta si a intelege pe deplin sentimentul de parinte. Cand, cel mai probabil, toate cuvintele acestea ce poate par doar cuvinte reci, rationale, egoiste vor putea fi transpuse in sufletele noastre in sentimente – poate deseori – imposibil de descris.

 
Leave a comment

Posted by on April 23, 2014 in Trup si suflet

 

Tags: , ,

Din seria “Viata la tara” va prezentam prima parte


Domnule, incepand din momentul in care familia se hotaraste sa locuiasca in ceea ce americanii numesc elegant suburbii (pt pastrarea ludicului insa prefer sa spun ca de cand ne-am mutat la tara…) se constata ca organizarea vietii incepe in jurul zilei de ridicare a gunoiului.

La noi este ziua de marti. Pana marti totul este foarte confortabil. Daca ai umplut zilnic galeata de gunoi, tot ce trebuie sa faci este sa iesi in spatele casei la pubela personala si sa lasi sacul de gunoi acolo. Nu implica, deci, o iesire din casa cu imbracat, incaltat, incuiat usa, coborat etaje, deplasat pana la pubela blocului, respectiv cale intoarsa.

Toate bune si frumoase pana aici. Pana luni seara cand trebuie musai verificat daca mai ai orice alt tip de gunoi pe care trebuie sa il iei in considerare si sa il pregatesti corespunzator (aka in saci de gunoi ca altfel nu este ridicat). Nu de alta, dar daca nu ai facut asta, risti sa ramai cu el fix inca o saptamana. Si nu cred ca isi doreste cineva sa faca un morman de gunoi in propria-i curte. Sau pe drum in fata casei sale. Pt ca, nu, oamenii nu intra in curte sa iti ia gunoiul, trebuie sa il scoti in fata. (Destul de logic as putea spune.) In fiecare marti dupa cum spuneam. Baiul e ca nu este stabilita o ora la care masina de gunoi trece pe strada X, asa ca trebuie sa fii pe faza nu cumva sa ratezi momentul. Si cum nu sta nimeni non-stop acasa (deh, mai trebuie sa si muncim), de obicei la prima ora a diminetii toata lumea scoate pubelele in drum. La acest capitol, norocul este de partea mea, avand in vedere ca sotul pleaca mai tarziu la munca, plus ca este un domn si nu ma lasa pe mine sa tarai pubela plina.

Eh, ce se intampla insa cand – dintr-un motiv sau altul (ni s-a invocat un sofer nou care nu cunoaste zona foarte bine) – gunoiul nu este ridicat. Pai sa va spun. Gasesti pubela rasturnata (ca deh, desi stau la casa si au curte, unii nu au gard si lasa cainii liberi) si tot gunoiul intins pe mai mult sau mai putin din drumul din fata casei. Fun, fun, fun. NOT. Dupa reclamatie, astazi ni s-a promis remedierea situatiei. Sunt foarte curioasa diseara cand ajung acasa in ce stadiu le gasesc.

Si e o liniste de ai impresia ca suntem cuplul primordial.

 

Later edit: Problema remediata a doua zi. Cuplu fericit ca nu plateste degeaba.

Epopeea continua insa in urmatoarea saptamana cand, desi nu mai era pubela rasturnata pe motiv de sot prevazator, gunoiul NU era ridicat; “Nu se poate, tot la dumneavoastra?!?!” fiind reactia functionarei. Well, yes. Din nou, problema a fost remediata a doua zi.

Deja suntem curiosi ce se va intampla saptamana viitoare. Parol ca ma gandesc ca daca tot ne auzim asa des cu tanti la telefon, poate vreodata iesim si la un gratar impreuna. :P

 

 

 
1 Comment

Posted by on January 15, 2014 in Uncategorized